Vânzătoarea unui chioșc, înjunghiată de mai multe ori

Vânzătoarea unui chioșc, înjunghiată de mai multe ori
Publicat: 10/06/2014, 12:21
Actualizat: 01/02/2019, 06:10

„Incidentul s-a produs în această dimineață, într-un chioșc din zona Parfumul Teilor, în timp ce femia se afla la locul de muncă. Ea a fost lovită de mai multe ori cu un cuțit. După producerea agresiunii, bărbatul a dispărut. În momentul de față, se fac cercetări pentru găsirea agresorului și se fac cercetări la locul faptei”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați.

Imediat după producerea incidentului, victima, în vârstă de 33 de ani, a fost transpotată de un echipaj al SMURD la Spitalul de Urgență „Sfântul Andrei”, iar medicii au decis operarea ei de urgență.

Primele informații în acest caz indică faptul că, cel mai probabil, femeia ar fi fost înjunghiată de către fostul ei concubin.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Legea se schimbă în toată România. Trebuie să ai vârsta minimă de 21 de ani
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Lora sare în apărarea Sânzianei Negru după scandalul de la Electric Castle: ”Bunul simț aruncat...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu